In ce ne transforma boala, si cine suntem de fapt?

No Comments

Diverse

etichete lupus
Etichete puse oamenilor bolnavi de lupus
Diagnosticul si etichetele

Lupus Eritematos Sistemic suna, ca orice boala necunoscuta, infricosator. De multe ori ne conformam etichetelor primite fara sa constientizam. Dar cu iubirea de sine… cum ramane?

Un diagnostic, de cele mai multe ori, e ca o eticheta pe care o primim. Medicii ne vad ca pe o boala: o serie de simptome si alta serie de posibile alte complicatii. Prietenii ne vad ca pe “vai saracutul” , familia ne vade ca pe “asta ai voie, asta nu ai voie”, si asa ni se pun in jur tot felul de etichete.

Multa vreme am crezut tot ce spuneau ceilalti. Nu aveam cunostinte medicale, nu ma cunosteam prea bine, nu constientizam nevoile organismului meu, doar stiam ce am fost invatata si ce scria pe fiecare eticheta. Si am adoptat un comportament in consecinta.

Partea cea mai buna, pe care privind in retrospectie, am avut-o, a fost curiozitatea. De fiecare data vroiam sa inteleg de ce imi fac medicii ce imi fac, la fiecare noua problema, la fiecare noua internare, la fiecare noua pastiluta aveam nevoie sa stiu de ce mi le dau, ce efect ar trebui sa aiba.

Tu ce caracteristica ai care te ajuta in astfel de momente? Toti avem una!

Folosind curiozitatea am descoperit cartile de dezvoltare personala. Acestea m-au ajutat sa ma cunosc si sa ma dezvolt in directia dorita de mine. De asemenea, cartile si oamenii m-au ajutat sa descopar si alte puncte de vedere in ceea ce priveste bolile.

Victima sau invingator?

Am muncit foarte mult sa ies din postura de “vai saracuta” – adica de victima. Inca am reminiscente pe alocuri si unii oameni inca imi mai apasa anumite butoane care ma determina sa intru in acea postura. Cu timpul insa constientizez din ce in ce mai repede si iau masuri.

Daca vrei sa lucrezi la asta am cateva carti sa-ti recomand cu care poti incepe.

La eticheta de “simptome si posibile riscuri” de asemenea am lucrat. Toata eram un simptom.

Ma durea cotul era lupus. Apoi privind in ansamblu ma durea doar cand eram foarte obosita. Deci aveam nevoie de odihna.

Ma inroseam la fata era lupus… nu erau emotiile sute cand incercam sa vorbesc cu oameni pe care nu-i cunosteam, sau, chiar si cu oamenii cunoscuti, aveam aceeasi reactie.

Toate problemele pe care le aveam erau legate de boala… vaiii… victima de mine. Era mult mai simplu decat sa-mi asum responsabilittea pentru viata mea.

Ce placere a fost sa lucrez la “asta ai voie, asta nu”…. De felul meu sunt pofticioasa. Imi spui ca nu am voie o maslina, o mananc. Cel putin asa eram atunci. Cat de buna era mancarea cu sare cand luam 12 pastilute de prednison pe zi!!!

Trebuie sau nu trebuie?

Boala pentru mine a fost “prea plinul cu interdictii”. Asa am facut alergie la cuvantul “trebuie”. Trebuie aia, nu trebuie cealalta, nu ai voie, ai voie, nu ai voie, ai voie. Parca fiecare propozitie continea cuvintele astea si pur si simplu nu am mai vrut sa ascult.

Problema mai mare a fost nu doar ca mi le spuneau ceilalti, dar ajunsesem sa mi le spun si eu, subconstient, si sa ma inchid bine intr-o cusca facuta din interdictii. Asta pana cand mi-a pus un prieten o intrebare care mi-a trezit , bineinteles, curiozitatea :). Si anume: “de ce vrei sa te inchizi intr-o cusca? iubirea este despre a fi liber“. Asta a fost momentul cand am inceput sa-mi pun intrebari.

Cartea in care am vazut o multime de metafore cu privire la viata, a fost Paulo Cuelho – Alchimistul. Pentru unii e o carte de povesti, pentru mine a fost o schimbare de paradigma.

Ce ne spun ceilalti ca suntem VS cine suntem cu adevarat

Ce v-am scris mai sus este in ce m-a transformat boala. Am fost asa multi ani. Si apoi am inceput sa dau zidurile din jurul meu jos. Un prieten ar spune ca am scos straturile de ceapa stricata in care stateam…

Apoi m-am redescoperit. Si stii ce?  Sunt o persoana minunata! Sunt buna, iubesc oamenii, sunt sensibila si puternica, sunt empatica, putin dezordonata dar imi caut echilibrul, creativa. Daca as avea un mesaj de transmis tuturor celor care au trecut prin aceleasi provocari ar fi ca totul va fi bine!

Toate provocarile prin care trecem sunt menite sa ne invete, sa ne creasca, sa ne transforme in fiii si fiicele lui Dumnezeu, asa cum a fost menit de la bun inceput. Suntem fiinte spirituale si fiinte menite sa schimbe lumea in mai bine. Si avem puterea de a face asta, eu am inceput cu acest blog.

Iubeste-te pe tine insuti asa cum esti, si foloseste lectiile pe care le-ai invatat ca sa ajuti si alte persoane.

3 interdicții care mi-au schimbat viata

No Comments

Diverse

Limite

Îți spuneam in postarea anterioara cum a inceput, cum m-am simțit când am fost diagnosticata.

O poți citi de aici

3 reguli

La început, după 2 luni de stat în spital când într-un final am primit diagnosticul, eticheta care avea să mă urmeze toată viața, am inceput sa primesc și “reguli” pentru a trai cu aceasta boala. Sau, cel puțin așa credeau, că respectând regulile urma să trăiesc. Eu cred că doar supraviețuiam.

Privind în retrospectiva îmi dau seama că a fost nevoie de prea plin ca eu sa incep schimbarea radicală ce avea să urmeze.

Regula 1

Dar sa vorbim despre reguli. In primul rand, a fost nevoie să mananc fara sare. Asta se intampla pentru că boala fusese descoperită impreuna cu nefrita lupica.

In momentul când stai în cămin, in clasa a 10-a, vrei sa fii parte din grup, sa fii acceptată. Faptul că la masa in loc de murături aveam legume proaspete ( in afara sezonului), sau faptul că nu puteam gusta din fie chipsuri sau pufuleți pentru că instant mă umflam ca un balonas mă făcea să mă simt outsider, neacceptata, diferita, ciudata. Nu aveam atunci cum sa înțeleg că ciudat e bun. Așa că am dat în extrema cealaltă și am făcut ce am vrut eu. Era acceptat pentru că “eram bolnava” și am scăpat așa de multe lucruri și obligații. Vreți să știți și cât lipseam de la școala?? 🙂

Asta m-a dus pe drumul regăsirii de sine. Pentru că am făcut ce am vrut am testat ce mi se potrivește. Până atunci nu știam cine sunt, ce îmi place, la ce sunt bună etc. Inca fac asta 🙂 adică ce vreau eu.

Știți cum e, fara întuneric nu apreciem soarele. Uneori e nevoie de extreme negative pentru a aprecia la adevărata valoare lucrurile pozitive din viața noastră.

Regula 2

O a doua regula care mi-a schimbat viața a fost că nu aveam voie la soare. Si cred că asta e prima regula pe care am incalcat-o. Teoria spune că persoanele cu lupus fac o iritație pe fata in forma de fluture. Eu mă înroșeam puțin mai tare dar nu făceam complicatii, si îmi plăcea grozav sa joc baschet. Așa ca am jucat aproape zilnic intre orele 15-17:30 când începeau orele de meditație, pe care le dormeam. Așa am învățat eu că regulile pot fi și încălcate. Din păcate, am învățat că există și consecințe. Pe atunci făceam recădere la LES cam o data la 6 luni. Eram o persoana foarte timida, introvertita, nu vorbeam decât dacă scotea cineva cuvintele din gura mea cu patentul.

Iar când făceam recădere însemna să iau de la început tratament cu citostatice lunar, tratament cu prednison iar 12 pastile pe zi. Dar continuăm să încalc regula cu soarele. Îmi dau seama că era singurul mod prin care scoteam frustrarile și energia negativă. Bineînțeles, că ce nu scoteam afara întorceam împotriva mea. Că din acest motiv a și apărut lupus. Dar despre asta in alta postare.

Ce am învățat încălcând aceasta regulă? Că părinții mă iubesc in continuare, că frații sunt oricum frați și parcă primeam și mai multă atenție, care, într-un fel, nu o primisem până atunci.

Câteodată oamenii cer de la ceilalți lucruri poate imposibile, de care aparent nu au nevoie, doar ca sa obțină  atenție  pe care o traduc ca fiind iubire. Nu e nimic rău în asta daca conștientizăm de ce are nevoie sufletul nostru. De cele mai multe ori nu ne trebuie bijuterii, cadouri, flori ci ne dorim să știm că persoanele din jur s-au gândit la noi și la ce ne-ar placea. Și asta de multe ori e suficient.

Ei, la mine nu era și am făcut o boala ca sa mi se dea atenție. Asta am știut să fac atunci.

Regula 3

A treia regula care mi-a schimbat viața a fost regimul alimentar. Aici era vorba despre limitarea cantității de carne, in special. Daca a fost ceva ce aveam tot timpul in casa a fost carnea. Tata fiind și vânător și măcelar, ca hobby-uri, întotdeauna, la orice masa, mâncam carne de tot felul. De multe ori nu aveam și legume pe lângă. Așa că, asta m-am învățat în timp, sa mananc echilibrat.

Faptul că luam multe pastile mă forța cumva să mănânc de 3 ori pe zi, iar pentru că aveam limitate proteinele am învățat să am la masa si o leguma și o salata și o bucățică de carne. Am învățat să nu abuzez de ele.

Extrapolând, in timp m-a ajutat sa caut echilibru în mai multe aspecte ale vieții iar asta m-a dus către dezvoltarea personala, către conștientizare, către o transformare fantastica. Nu a fost ușor, că nu degeaba a durat mai bine de 10 ani, însă a meritat!

De multe ori primim provocări pe care nu le înțelegem, primim momente cu scopul de a învăța. Sunt oameni care nu învață, care trăiesc în negare, și rămân blocați. Dar sunt oameni care învață din greșeli, care schimbă viața lor spre bine folosindu-se de aceste provocări.

De asta și pentru aceștia scriu. Daca reuseste și un om să iasă din negare citind blogul meu mă voi bucura extraordinar. Ca in pilda cu fratele plecat de acasă care se întoarce și e iubit mai mult decât fratele rămas acasă.

Exista o alta cale și îmi doresc să o găsiți fiecare pe cea care funcționează pentru voi. Doamne ajuta!

Cum e la început – o poveste despre Lupus Eritematos Sistemic.

1 Comment

Diverse

Îmi doresc de ceva vreme sa am curajul sa impartasesc și de fiecare data ma oprea un pitic in urechea stanga “ce vor spune ei” sau “iar îmi vor plânge de milă” și nu aveam curajul de a mă focusa pe cei care au nevoie de astfel de povesti.

Și anume, aici mă refer la oamenii care au primit diagnosticul LES sau Lupus Eritematos Sistemic.

Așa că dragilor, astăzi am luat decizia de a-mi asuma consecințele și de a mă concentra pe cei care au primit această “sentinta”.

Ce s-a întâmplat când mi  s-a spus că sunt suspecta de LES?

Nu știam de unde sa apuc și încotro sa merg!

E ca o cădere în gol în care nu știi de ce să te prinzi și vezi cum îți fuge pământul de sub picioare.

De ce?

Pentru că e o boala căreia nu i se cunosc cauzele, care e bănuit că ar fi ba genetic, ba de la medicamente, sau că ai fi avut vreo suferință, sau poate pentru că ai fost expus la diferite substanțe. Și așa primești o sentință de cauze necunoscute pe care nu știi de unde sa o iei și cum sa o apuci, pentru care o sa iei un pumn de pastile zilnic, o sa tii regim și îți schimbă viața complet.

Așa că, primii ani după ce am fost etichetata ca “bolnava” fiecare prieten al familiei, sau membru, frați mai veneau cu o soluție, o varianta de tratament. Sunt convinsa ca toate au ajutat cumva, însă la 17 ani sa mergi sa ți se bage ace de 10 cm(acupunctura) sau sa te îndoaie in toate felurile posibile (habar nu am ce-a fost aia dar știu că m-a pus sa beau apa cu argint) sa iei pastile cu pumnul și să tii regim fara sare că te umfli ca un balonaș… Nu mi-a fost ușor.

Dar, asta a fost modul prin care toți din jurul meu, din iubire, au căutat soluții la o problema…. necunoscuta.

Menționez totuși că reflexoterapia și terapia cu bioenergie au fost blânde și mi-au plăcut, chiar m-au ajutat. Despre ele într-un articol viitor.

Împărtășesc asta aici pentru că am încrederea că a ști că mai sunt oameni ca tine, cea etichetata cu LES, îți dă o stare de confort că cineva înțelege.

Alte articole vor mai urma, sunt 17 ani de atunci si sunt multe de povestit.

Daca simți si tu sa impartasesti o poți face fie în comentarii, fie în în mail. Menționez că vor fi moderate comentariile, îmi doresc să creez un loc sigur unde sa putem vorbi despre asta fara judecata, cu multa înțelegere pentru ca  avem suficiente rani.

Așa că te invit, care e povestea ta?

Daca nu inteleg inseamna ca sunt prost/proasta

No Comments

Diverse Personal

 

Fiecare om face asa cum stie mai bine pentru a-si implini o nevoie. Si asta tine de nivelul de constientizare.

Nu faci destul de bine!

Nu faci destul de bine!

Nu faci destul de bine!

Nu faci destul de bine!

Esti prost! nu intelegi! esti prost!

Cat de des auzim aceste cuvinte in jurul nostru si cum ne afecteaza toata viata, odata ce ni le-am asumat.

Daca ni se repeta un cuvant, ni se pune o eticheta, suficient de des, sau daca pur si simplu suntem tratati de cei din jur conform unei etichete, intr-un final ajungem sa ne consideram noi pe noi in felul acela, si sa ne conformam, desi nu este real.

Recomand acest articol http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/etichetele-pot-fi-nocive-chiar-si-atunci-cand-sunt-pozitive-2137917

Cat rau pot face etichetele negative! Si, chiar si cele pozitive pot face rau!

Dragilor, oamenii inteleg lucrurile din jur in functie de nivelul lor de constientizare. Acest nivel de constientizare poate fi crescut prin anumite tehnici. Totodata, nivelul de constientizare este foarte strans legat de inteligenta si maturitatea emotionala.

Oamenii inteleg lucrurile din jurul lor in functie de experientele lor. A intelege si a accepta ca adevarul este doar adevarul tau, ca din alt unghi se poate vedea altfel, ca exista n posibilitati si n solutii, nu neaparat mai bune sau mai rele, tine de nivelul de maturitate emotionala si de nivelul de constientizare.

E un tipar de reactie sa spunem ca atunci cand nu intelegem ceva suntem prosti. E un tipar de reactie sa avem impresia ca toti oamenii sunt rai. E nevoie de constientizare ca FIECARE OM FACE LUCRURILE ASA CUM STIE EL MAI BINE, LA NIVELUL DE CONSTIENTIZARE LA CARE SE AFLA.

Chiar un om care omoara pe cineva, e atat cat a stiut el mai bine sa faca in momentul respectiv. El si-a implinit o nevoie facand asta.

Un om care fura din casele altora face tot ce stie mai bine pentru el si familia lui, chiar daca face rau altor persoane.

Fiecare om face asa cum stie mai bine pentru a-si implini o nevoie. Si asta tine de nivelul de constientizare.

Si nu, nu are nici o legatura cu inteligenta rationala.

De aceea am o rugaminte la voi, daca va dau tarcoale cuvinte ca prost, idiot, nu stiu nimic, ridicol, mutalau, muta, timida, victima etc,  alunga-ti-le pentru ca nu va descriu. Sunt doar tipare de reactie care trebuie constientizate si schimbate. Ele nu definesc cine sunteti voi cu adevarat!

imagine preluata de aici https://mamicaurbana.ro/cel-mai-mare-flash-mob-impotriva-violentei-la-adresa-copiilor-in-scolile-si-gradintele-din-tara-copiii-crescuti-fara-etichete-se-fac-oameni-mari/

Zambet

No Comments

Imagine that

 

Hai sa zambim!

Cum ar fi daca toata lumea ar zambi?

Cum ar fi daca indiferent de zi, de vreme, de probleme toata lumea ar zambi?

Zambetul e molipsitor, zambetul da incredere, zambetul trezeste spiritul, zambetul creeaza si intretine relatii…

Ai incercat vreodata sa stai cu capul in jos si sa zambesti? Dar sa stai cu capul sus si sa fii suparat?

Mi-am propus sa zambesc tot timpul. De ieri. Nu de azi, nu de maine, ci de ieri 🙂

Tu ai zambit astazi?

Uleiurile esentiale – un alt mod de viata

No Comments

Diverse

Va spuneam într-o postare anterioara despre uleiul thieves.

Continua să mă uimească efectul acestor uleiuri. Am fost răcită o singura data în această iarna, și asta din cauză că nu eram acasă, eram la conferința și nu am avut cum să mă odihnesc.

Însă, și aceea, mi-a trecut folosind uleiurile.

Imediat cum simt vreun semn de răceală îmi fac un ceai cu acest ulei sau îmi amestec în 30 ml miere 4-6 picaturi ulei și 4-6 picături ulei de lămâie și consum cate o linguriță. Este un balsam pentru gat. Până la urmă, și bomboanele tratate termic tot miere și lămâie conțin.

Cu privire la acesta am făcut și un filmuleț. Va invit să-l vizionați, e scurt, doar 4 minute.

Atentie- nu se folosește la copiii sub 6 ani.

Pentru orice întrebare va rog să-mi scrieți, dacă vreți să vă înscrieți in young living va rog sa folositi numărul #13810303

Sănătate va doresc!