Despre inteligenta emotionala si rezistenta la stres

 

Fiind o boala facuta pe fond nervos, consider imperios necesar sa invatam sa rezistam la stres si sa intelegem ce simtim, cand simtim (inteligenta emotionala) pentru a ne putea calma in situatii de criza.

Va vorbesc astazi despre un loc foarte drag mie, cu o echipa foarte simpatica de oameni care m-au ajutat in acest sens.

Am aflat despre ei in perioada premergatoare intrarii pe dializa. Atunci luam un pumn cu pastile, inclusiv pentru tensiune. Eram mereu incordata, incruntata. Faceam atacuri de panica des. Stiam ce urmeaza si mi-era asa de frica de parca ma fugareau lupii salbatici.

E vorba de clubul Toastmasters Suceava. Acolo se invata despre comunicare si abilitati de lider prin practica. Adica se sustin discursuri in fata membrilor clubului, pregatite sau improvizate, se fac anumite roluri in timpul sedintei. Pare simplu la prima vedere, dar practicand la fiecare sedinta, pe masura ce mai constientizezi si mai inveti cate ceva, descoperi cat de mult ajuta sa te intelegi si sa devii mai increzator in tine.

Prima data cand am mers la intalniri nu am avut curaj sa ies in fata. Nici a doua, nici a treia. Cred ca a patra , nu sunt sigura.

Aveam asa de multe emotii, simteam cum inima imi batea tare, imi tremurau mainile, eram rosie foc la fata. Dar am vorbit, si am fost aplaudata, si am avut curaj sa ies si la urmatoarea sedinta, si urmatoarea.. si nu cred ca au fost de atunci 10 sedinte in care sa nu fi iesit in  fata.

Mult ii datorez mentorei mele. In Toastmasters avem fiecare mentor si ne ajuta sa intelegem mai mult, ne ghideaza. Norocul meu a fost ca eram constienta ca aveam nevoie de ajutor mult, de rabdare, de intelegere si de cineva cu experienta. Asa am rugat-o pe Cristina Onofrei (coach si multe altele) sa imi fie mentor.

Fara ea nu stiu daca as fi ajuns aici.

Acum pot vorbi mai relaxat in fata unui public, pot crea traininguri, pot folosi emotiile intr-un mod pozitiv, nu ma mai bulverseaza tot timpul.

Ce va recomand :

– puteti incepe cu diverse conferinte -Andy Szekely e foarte bun si explica modul cum functioneaza creierul nostru si noi, ca persoane

-puteti cumpara carti de dezvoltare personala, va pot recomanda daca aveti nevoie,

-puteti cauta club Toastmasters in orasul vostru

-puteti plati un lifecoach – e important sa rezonati cu el/ea. Cunoasteti mai multi inainte sa luati o decizie

-mergeti la psiholog -tot unul bun, sau cel din spitalul unde mergeti la control.

Alegeti o varianta si luati viata de gat si nu o lasati sa va bulversese.

Cu incredere in Dumnezeu, faceti pasi mici spre un maine mai bun.

Succes!

 

Cum sa raresti recaderile fara sa cheltui multi bani

In acest text iti voi povesti ce am facut eu pentru a rari recaderile bolii Lupus Eritematos Sistemic.

Cand aveam eu 17 ani, acestea necesitau reluarea tratamentului. Si asta presupunea : iar perfuzie cu citostatice, iar prednison 12 pastile pe zi (ma mir ca nu am facut ulcer), iar spitalizare, iar greata, si iar diverse efecte adverse  si nenumarate stricaciuni interne pe care nu aveam cum sa le stiu.

Tu cat de des faci recaderi?Te-ai intrebat vreodata de ce se intampla asta? De ce dupa o perioada de timp organismul e iarasi atacat de anticorpii anti ADN?

Dupa 2 ani in care la fiecare 6 luni, parca aveam programata o spitalizare cu recadere, am inceput sa ma intreb de ce. Analizele bineinteles ca aratau anticorpii mari, leocucitele mici, trombocite mici etc.. Dar nu stia nimeni sa-mi spuna de ce.

~Asa e boala ~ Asa e lupusul ~ Asa se intampla, nimeni nu stie de ce ~

Astea erau raspunsurile pe care le primeam si mi-a fost fantastic de frustrant.

E ca atunci cand ai un tantar in camera, e noapte, nu-l vezi dar il auzi. Si cand crezi ca-l prinzi iti dai una si el tot canta mai departe. Ei… ia senzatia asta si inmulteste-o cu o suta. Cam asa simteam eu, ca ma lupt cu morile lui Quijote.

Asa ca, urmatorul pas a fost sa ma observ, sa analizez ce se intampla cu mine de fiecare data inainte de recadere. Am pus frumos pe hartie datele internarilor si am derulat inapoi totul. Asa am descoperit ca fiecare avea inainte o perioada de suferinta, de incrancenare mult mai intensa decat de obicei.

Nu spun ca e la fel la tine. Te invit sa pui pe hartie datele recaderilor si sa iti amintesti. Ce faceai? Ce simteai? Cat erai de obosita? Ce se intampla atunci in viata ta? Da-ti seama de tiparul comportamental care iti creeaza aceste efecte.

Dupa ce gasesti aceste raspunsuri, te invit sa te gandesti cum poti contracara. Daca esti prea stresata gaseste o metoda sa te linistesti  etc. Daca nu reusesti sa gasesti raspunsuri te pot ajuta. Scrie-mi si lucram impreuna. Un lucru mentionez aici, cel mai important: Ai nevoie sa fii crunt de sincera cu tine. Daca te minti nu ajungi nicaieri.

Pentru mine acesta a fost inceputul. Momentul cand am pus mana prima data pe o carte de dezvoltare personala. Si m-am indragostit de felul cum functioneaza mintea umana.

Acum pot afirma ca nu am facut recaderi de ani de zile, si cred cu tarie ca schimband felul cum gandim ne modificam viata total.

Iti doresc succes ! Si nu uita, daca ai nevoie de ajutor scrie-mi!

Cum sa treci prin iad dar sa continui sa speri

Împărtășește și tu povestea ta legata de lupus!

Căutând pe internet nu am găsit oameni care să impartaseasca, in romana, istoria lor legata de acest diagnostic.

Cred că este important sa aflam alte opinii, alte povesti. Astfel ne putem conecta cu oamenii, ne putem înțelege unii pe alții sau chiar pe noi insine. Si nu in ultimul rand, ne putem da seama că se poate mai rău și avem nevoie sa fim optimiști.

De aceea, dacă știți engleza, va invit să citiți acest articol.

My Lupus Story by Cassandra Pass

Fii curajoasa!

Am căutat, dar pare că la noi oamenilor le este jena să povestească. Dragilor, nu este o rușine! Nu trebuie să ne ascundem!

Atât de mulți oameni ar putea fi inspirați de poveștile voastre!

Așa că vă invit, dacă doriți să scrieți articole, sa povestiți, o puteți face iar eu le voi publica.

Pace și iubire va doresc!

In ce ne transforma boala, si cine suntem de fapt?

etichete lupus
Etichete puse oamenilor bolnavi de lupus
Diagnosticul si etichetele

Lupus Eritematos Sistemic suna, ca orice boala necunoscuta, infricosator. De multe ori ne conformam etichetelor primite fara sa constientizam. Dar cu iubirea de sine… cum ramane?

Un diagnostic, de cele mai multe ori, e ca o eticheta pe care o primim. Medicii ne vad ca pe o boala: o serie de simptome si alta serie de posibile alte complicatii. Prietenii ne vad ca pe “vai saracutul” , familia ne vade ca pe “asta ai voie, asta nu ai voie”, si asa ni se pun in jur tot felul de etichete.

Multa vreme am crezut tot ce spuneau ceilalti. Nu aveam cunostinte medicale, nu ma cunosteam prea bine, nu constientizam nevoile organismului meu, doar stiam ce am fost invatata si ce scria pe fiecare eticheta. Si am adoptat un comportament in consecinta.

Partea cea mai buna, pe care privind in retrospectie, am avut-o, a fost curiozitatea. De fiecare data vroiam sa inteleg de ce imi fac medicii ce imi fac, la fiecare noua problema, la fiecare noua internare, la fiecare noua pastiluta aveam nevoie sa stiu de ce mi le dau, ce efect ar trebui sa aiba.

Tu ce caracteristica ai care te ajuta in astfel de momente? Toti avem una!

Folosind curiozitatea am descoperit cartile de dezvoltare personala. Acestea m-au ajutat sa ma cunosc si sa ma dezvolt in directia dorita de mine. De asemenea, cartile si oamenii m-au ajutat sa descopar si alte puncte de vedere in ceea ce priveste bolile.

Victima sau invingator?

Am muncit foarte mult sa ies din postura de “vai saracuta” – adica de victima. Inca am reminiscente pe alocuri si unii oameni inca imi mai apasa anumite butoane care ma determina sa intru in acea postura. Cu timpul insa constientizez din ce in ce mai repede si iau masuri.

Daca vrei sa lucrezi la asta am cateva carti sa-ti recomand cu care poti incepe.

La eticheta de “simptome si posibile riscuri” de asemenea am lucrat. Toata eram un simptom.

Ma durea cotul era lupus. Apoi privind in ansamblu ma durea doar cand eram foarte obosita. Deci aveam nevoie de odihna.

Ma inroseam la fata era lupus… nu erau emotiile sute cand incercam sa vorbesc cu oameni pe care nu-i cunosteam, sau, chiar si cu oamenii cunoscuti, aveam aceeasi reactie.

Toate problemele pe care le aveam erau legate de boala… vaiii… victima de mine. Era mult mai simplu decat sa-mi asum responsabilittea pentru viata mea.

Ce placere a fost sa lucrez la “asta ai voie, asta nu”…. De felul meu sunt pofticioasa. Imi spui ca nu am voie o maslina, o mananc. Cel putin asa eram atunci. Cat de buna era mancarea cu sare cand luam 12 pastilute de prednison pe zi!!!

Trebuie sau nu trebuie?

Boala pentru mine a fost “prea plinul cu interdictii”. Asa am facut alergie la cuvantul “trebuie”. Trebuie aia, nu trebuie cealalta, nu ai voie, ai voie, nu ai voie, ai voie. Parca fiecare propozitie continea cuvintele astea si pur si simplu nu am mai vrut sa ascult.

Problema mai mare a fost nu doar ca mi le spuneau ceilalti, dar ajunsesem sa mi le spun si eu, subconstient, si sa ma inchid bine intr-o cusca facuta din interdictii. Asta pana cand mi-a pus un prieten o intrebare care mi-a trezit , bineinteles, curiozitatea :). Si anume: “de ce vrei sa te inchizi intr-o cusca? iubirea este despre a fi liber“. Asta a fost momentul cand am inceput sa-mi pun intrebari.

Cartea in care am vazut o multime de metafore cu privire la viata, a fost Paulo Cuelho – Alchimistul. Pentru unii e o carte de povesti, pentru mine a fost o schimbare de paradigma.

Ce ne spun ceilalti ca suntem VS cine suntem cu adevarat

Ce v-am scris mai sus este in ce m-a transformat boala. Am fost asa multi ani. Si apoi am inceput sa dau zidurile din jurul meu jos. Un prieten ar spune ca am scos straturile de ceapa stricata in care stateam…

Apoi m-am redescoperit. Si stii ce?  Sunt o persoana minunata! Sunt buna, iubesc oamenii, sunt sensibila si puternica, sunt empatica, putin dezordonata dar imi caut echilibrul, creativa. Daca as avea un mesaj de transmis tuturor celor care au trecut prin aceleasi provocari ar fi ca totul va fi bine!

Toate provocarile prin care trecem sunt menite sa ne invete, sa ne creasca, sa ne transforme in fiii si fiicele lui Dumnezeu, asa cum a fost menit de la bun inceput. Suntem fiinte spirituale si fiinte menite sa schimbe lumea in mai bine. Si avem puterea de a face asta, eu am inceput cu acest blog.

Iubeste-te pe tine insuti asa cum esti, si foloseste lectiile pe care le-ai invatat ca sa ajuti si alte persoane.

3 interdicții care mi-au schimbat viata

Limite

Îți spuneam in postarea anterioara cum a inceput, cum m-am simțit când am fost diagnosticata.

O poți citi de aici

3 reguli

La început, după 2 luni de stat în spital când într-un final am primit diagnosticul, eticheta care avea să mă urmeze toată viața, am inceput sa primesc și “reguli” pentru a trai cu aceasta boala. Sau, cel puțin așa credeau, că respectând regulile urma să trăiesc. Eu cred că doar supraviețuiam.

Privind în retrospectiva îmi dau seama că a fost nevoie de prea plin ca eu sa incep schimbarea radicală ce avea să urmeze.

Regula 1

Dar sa vorbim despre reguli. In primul rand, a fost nevoie să mananc fara sare. Asta se intampla pentru că boala fusese descoperită impreuna cu nefrita lupica.

In momentul când stai în cămin, in clasa a 10-a, vrei sa fii parte din grup, sa fii acceptată. Faptul că la masa in loc de murături aveam legume proaspete ( in afara sezonului), sau faptul că nu puteam gusta din fie chipsuri sau pufuleți pentru că instant mă umflam ca un balonas mă făcea să mă simt outsider, neacceptata, diferita, ciudata. Nu aveam atunci cum sa înțeleg că ciudat e bun. Așa că am dat în extrema cealaltă și am făcut ce am vrut eu. Era acceptat pentru că “eram bolnava” și am scăpat așa de multe lucruri și obligații. Vreți să știți și cât lipseam de la școala?? 🙂

Asta m-a dus pe drumul regăsirii de sine. Pentru că am făcut ce am vrut am testat ce mi se potrivește. Până atunci nu știam cine sunt, ce îmi place, la ce sunt bună etc. Inca fac asta 🙂 adică ce vreau eu.

Știți cum e, fara întuneric nu apreciem soarele. Uneori e nevoie de extreme negative pentru a aprecia la adevărata valoare lucrurile pozitive din viața noastră.

Regula 2

O a doua regula care mi-a schimbat viața a fost că nu aveam voie la soare. Si cred că asta e prima regula pe care am incalcat-o. Teoria spune că persoanele cu lupus fac o iritație pe fata in forma de fluture. Eu mă înroșeam puțin mai tare dar nu făceam complicatii, si îmi plăcea grozav sa joc baschet. Așa ca am jucat aproape zilnic intre orele 15-17:30 când începeau orele de meditație, pe care le dormeam. Așa am învățat eu că regulile pot fi și încălcate. Din păcate, am învățat că există și consecințe. Pe atunci făceam recădere la LES cam o data la 6 luni. Eram o persoana foarte timida, introvertita, nu vorbeam decât dacă scotea cineva cuvintele din gura mea cu patentul.

Iar când făceam recădere însemna să iau de la început tratament cu citostatice lunar, tratament cu prednison iar 12 pastile pe zi. Dar continuăm să încalc regula cu soarele. Îmi dau seama că era singurul mod prin care scoteam frustrarile și energia negativă. Bineînțeles, că ce nu scoteam afara întorceam împotriva mea. Că din acest motiv a și apărut lupus. Dar despre asta in alta postare.

Ce am învățat încălcând aceasta regulă? Că părinții mă iubesc in continuare, că frații sunt oricum frați și parcă primeam și mai multă atenție, care, într-un fel, nu o primisem până atunci.

Câteodată oamenii cer de la ceilalți lucruri poate imposibile, de care aparent nu au nevoie, doar ca sa obțină  atenție  pe care o traduc ca fiind iubire. Nu e nimic rău în asta daca conștientizăm de ce are nevoie sufletul nostru. De cele mai multe ori nu ne trebuie bijuterii, cadouri, flori ci ne dorim să știm că persoanele din jur s-au gândit la noi și la ce ne-ar placea. Și asta de multe ori e suficient.

Ei, la mine nu era și am făcut o boala ca sa mi se dea atenție. Asta am știut să fac atunci.

Regula 3

A treia regula care mi-a schimbat viața a fost regimul alimentar. Aici era vorba despre limitarea cantității de carne, in special. Daca a fost ceva ce aveam tot timpul in casa a fost carnea. Tata fiind și vânător și măcelar, ca hobby-uri, întotdeauna, la orice masa, mâncam carne de tot felul. De multe ori nu aveam și legume pe lângă. Așa că, asta m-am învățat în timp, sa mananc echilibrat.

Faptul că luam multe pastile mă forța cumva să mănânc de 3 ori pe zi, iar pentru că aveam limitate proteinele am învățat să am la masa si o leguma și o salata și o bucățică de carne. Am învățat să nu abuzez de ele.

Extrapolând, in timp m-a ajutat sa caut echilibru în mai multe aspecte ale vieții iar asta m-a dus către dezvoltarea personala, către conștientizare, către o transformare fantastica. Nu a fost ușor, că nu degeaba a durat mai bine de 10 ani, însă a meritat!

De multe ori primim provocări pe care nu le înțelegem, primim momente cu scopul de a învăța. Sunt oameni care nu învață, care trăiesc în negare, și rămân blocați. Dar sunt oameni care învață din greșeli, care schimbă viața lor spre bine folosindu-se de aceste provocări.

De asta și pentru aceștia scriu. Daca reuseste și un om să iasă din negare citind blogul meu mă voi bucura extraordinar. Ca in pilda cu fratele plecat de acasă care se întoarce și e iubit mai mult decât fratele rămas acasă.

Exista o alta cale și îmi doresc să o găsiți fiecare pe cea care funcționează pentru voi. Doamne ajuta!

Cum e la început – o poveste despre Lupus Eritematos Sistemic.

Îmi doresc de ceva vreme sa am curajul sa impartasesc și de fiecare data ma oprea un pitic in urechea stanga “ce vor spune ei” sau “iar îmi vor plânge de milă” și nu aveam curajul de a mă focusa pe cei care au nevoie de astfel de povesti.

Și anume, aici mă refer la oamenii care au primit diagnosticul LES sau Lupus Eritematos Sistemic.

Așa că dragilor, astăzi am luat decizia de a-mi asuma consecințele și de a mă concentra pe cei care au primit această “sentinta”.

Ce s-a întâmplat când mi  s-a spus că sunt suspecta de LES?

Nu știam de unde sa apuc și încotro sa merg!

E ca o cădere în gol în care nu știi de ce să te prinzi și vezi cum îți fuge pământul de sub picioare.

De ce?

Pentru că e o boala căreia nu i se cunosc cauzele, care e bănuit că ar fi ba genetic, ba de la medicamente, sau că ai fi avut vreo suferință, sau poate pentru că ai fost expus la diferite substanțe. Și așa primești o sentință de cauze necunoscute pe care nu știi de unde sa o iei și cum sa o apuci, pentru care o sa iei un pumn de pastile zilnic, o sa tii regim și îți schimbă viața complet.

Așa că, primii ani după ce am fost etichetata ca “bolnava” fiecare prieten al familiei, sau membru, frați mai veneau cu o soluție, o varianta de tratament. Sunt convinsa ca toate au ajutat cumva, însă la 17 ani sa mergi sa ți se bage ace de 10 cm(acupunctura) sau sa te îndoaie in toate felurile posibile (habar nu am ce-a fost aia dar știu că m-a pus sa beau apa cu argint) sa iei pastile cu pumnul și să tii regim fara sare că te umfli ca un balonaș… Nu mi-a fost ușor.

Dar, asta a fost modul prin care toți din jurul meu, din iubire, au căutat soluții la o problema…. necunoscuta.

Menționez totuși că reflexoterapia și terapia cu bioenergie au fost blânde și mi-au plăcut, chiar m-au ajutat. Despre ele într-un articol viitor.

Împărtășesc asta aici pentru că am încrederea că a ști că mai sunt oameni ca tine, cea etichetata cu LES, îți dă o stare de confort că cineva înțelege.

Alte articole vor mai urma, sunt 17 ani de atunci si sunt multe de povestit.

Daca simți si tu sa impartasesti o poți face fie în comentarii, fie în în mail. Menționez că vor fi moderate comentariile, îmi doresc să creez un loc sigur unde sa putem vorbi despre asta fara judecata, cu multa înțelegere pentru ca  avem suficiente rani.

Așa că te invit, care e povestea ta?

Daca nu inteleg inseamna ca sunt prost/proasta

 

Fiecare om face asa cum stie mai bine pentru a-si implini o nevoie. Si asta tine de nivelul de constientizare.

Nu faci destul de bine!

Nu faci destul de bine!

Nu faci destul de bine!

Nu faci destul de bine!

Esti prost! nu intelegi! esti prost!

Cat de des auzim aceste cuvinte in jurul nostru si cum ne afecteaza toata viata, odata ce ni le-am asumat.

Daca ni se repeta un cuvant, ni se pune o eticheta, suficient de des, sau daca pur si simplu suntem tratati de cei din jur conform unei etichete, intr-un final ajungem sa ne consideram noi pe noi in felul acela, si sa ne conformam, desi nu este real.

Recomand acest articol http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/etichetele-pot-fi-nocive-chiar-si-atunci-cand-sunt-pozitive-2137917

Cat rau pot face etichetele negative! Si, chiar si cele pozitive pot face rau!

Dragilor, oamenii inteleg lucrurile din jur in functie de nivelul lor de constientizare. Acest nivel de constientizare poate fi crescut prin anumite tehnici. Totodata, nivelul de constientizare este foarte strans legat de inteligenta si maturitatea emotionala.

Oamenii inteleg lucrurile din jurul lor in functie de experientele lor. A intelege si a accepta ca adevarul este doar adevarul tau, ca din alt unghi se poate vedea altfel, ca exista n posibilitati si n solutii, nu neaparat mai bune sau mai rele, tine de nivelul de maturitate emotionala si de nivelul de constientizare.

E un tipar de reactie sa spunem ca atunci cand nu intelegem ceva suntem prosti. E un tipar de reactie sa avem impresia ca toti oamenii sunt rai. E nevoie de constientizare ca FIECARE OM FACE LUCRURILE ASA CUM STIE EL MAI BINE, LA NIVELUL DE CONSTIENTIZARE LA CARE SE AFLA.

Chiar un om care omoara pe cineva, e atat cat a stiut el mai bine sa faca in momentul respectiv. El si-a implinit o nevoie facand asta.

Un om care fura din casele altora face tot ce stie mai bine pentru el si familia lui, chiar daca face rau altor persoane.

Fiecare om face asa cum stie mai bine pentru a-si implini o nevoie. Si asta tine de nivelul de constientizare.

Si nu, nu are nici o legatura cu inteligenta rationala.

De aceea am o rugaminte la voi, daca va dau tarcoale cuvinte ca prost, idiot, nu stiu nimic, ridicol, mutalau, muta, timida, victima etc,  alunga-ti-le pentru ca nu va descriu. Sunt doar tipare de reactie care trebuie constientizate si schimbate. Ele nu definesc cine sunteti voi cu adevarat!

imagine preluata de aici https://mamicaurbana.ro/cel-mai-mare-flash-mob-impotriva-violentei-la-adresa-copiilor-in-scolile-si-gradintele-din-tara-copiii-crescuti-fara-etichete-se-fac-oameni-mari/

Zambet

 

Hai sa zambim!

Cum ar fi daca toata lumea ar zambi?

Cum ar fi daca indiferent de zi, de vreme, de probleme toata lumea ar zambi?

Zambetul e molipsitor, zambetul da incredere, zambetul trezeste spiritul, zambetul creeaza si intretine relatii…

Ai incercat vreodata sa stai cu capul in jos si sa zambesti? Dar sa stai cu capul sus si sa fii suparat?

Mi-am propus sa zambesc tot timpul. De ieri. Nu de azi, nu de maine, ci de ieri 🙂

Tu ai zambit astazi?