Craciunul este despre magie: iubire, joaca, naivitate, visuri implinite sau insamantate.

Voi cu ce împodobiți bradul?

Dar sufletele voastre, cu ce le împodibiți?

 

Astăzi am primit cea mai frumoasă lecție, și am primit-o cu brațele deschise:

Crăciunul este despre magie: iubire, joacă, naivitate, visuri împlinite sau însămânțate.

Cum vi se par globulețele de mai jos?

Văzând prin reviste, prin poze tot felul de brazi care mai de care mai speciali si eleganți, frumos decorați mi-am dorit să fac și eu bradul tematic. Astfel că anul ăsta am propus sa umplem bradul doar cu globuri mari, și anul viitor cu blobulețe dintr-astea mici, de care dorea soțul meu.

Am pus noi globurile în brad, și în 10 minute acesta era gata. Iar reacția mea de apoi a fost „Doar atat?”. Așa de repede? nici măcar nu am avut timp sa când 3-4 colinde.

Apoi, soțul meu a pus 2 clopoței mici și mi-a apărut un zâmbet uriaș pe față.

Așa arătau ale mele, iar cel din spate mic e cel pus de soțul meu. Am continuat, fiecare având câte o cutiuță, să ornam fiecare crenguță cu un accesoriu mic. Și atunci mi-am dat seama!

Craciunul, dragii mei, nu este despre cât de perfect arată bradul, sau cât de bune sunt prajiturile, sau cât de curat este în casă, sau cât de „lună” sunt geamurile. Craciunul…. este despre magie, despre visuri, despre dorințe, despre bucuria cea mai naivă și sinceră pe care o aveam cu toții în copilărie. Craciunul este o ocazie extraordinară de a ne reconecta cu acele sentimente, de a ierta și de a ne lăsa iertați, de a ne iubi mai mult și de a iubi mai mult.

Circulă tot felul de mesaje pe internet, de urări, care mai de care mai frumoase. Dar câți dintre noi simțim cu adevărat aceste sentimente, câți dintre noi ne reconectăm cu acel copil din interior care e naiv și încrezător că totul e bine în lume, că oamenii sunt magnifici și că totul înseamnă iubire?

De ce punem presiune pe noi să fim perfecți, să arătăm lumii un tablou extraordinar când interiorul este plin de suferință, neacceptare și încrâncenare? Pe cine ajutăm fiind astfel? La ce ne folosește să adunăm straturile putrede de dezamăgiri, suferințe, greșeli?

Când vom fi capabili să spunem STOP!?

PÂNĂ AICI!

AM AJUNS LA LIMITĂ

și

NU mai vreau!

Vreau să iubesc, să iert, să fiu fericită!

 

Vă las acum cu aceste gânduri, vă invit să va reconectați cu voi, în copilărie, în magie, încredere, iubire și iertare.

Craciun Fericit!

 

Lista pentru 2018

 

A cunoaște înseamnă putere.

Degeaba încerci să dăruiești cunoștințele mai departe daca oamenii nu-s pregătiți să le afle .

Când vor avea nevoie de ele le vor căuta.

Daca încerci să le dai cu forța nu e ajutor, nu e despre a-i ajuta, este despre a arata cate cunoștințe ai tu.

Timpul tau poate fi investit și altfel.

Tu știi cate informații detii și le-ai obtinut lucrând cu tine și trecând prin diverse lucruri dificile.

Dar sunt ale tale. Experiențele.

Focuseaza-te pe creșterea ta, nu pe ajutorul dat celorlalți.

Cine-l apreciază îl va cere. Cine nu, sa fie sănătos.

Tu ești mai importantă.

Lista pentru 2018

 

 

 

Câteodată am nevoie să-mi reamintesc de niște reguli, așa că le scriu aici

checklist-1622517_640

Știți momentele alea când trecem prin anumite clipe care ne determină să adunăm așa de multă energie negativă încât o scoatem afară prin diverse reacții urâte la adresa celorlalți?

Ei bine aseară mi-am dat seama că de o bucată de vreme eu tot sunt într-o astfel de perioadă și pe lângă faptul că îmi fac rău mie, fac rău și celor din jur.

Ca să nu mai fac asta voi scrie mai jos niște reguli pe care să le recitesc ori de câte ori voi  avea nevoie. Poate reușesc să mi le însușesc și inconștient până la urmă.

  1. Dacă mă afectează ceva foarte mult și mă face să sufăr are legătura cu o sechelă din copilărie. Gândește-te foarte bine cu care și dă-ți seama că nu e chiar așa de negru.
  2. Ceea ce fac ceilalți e o reacție de la ce a fost în viața lor. Fiecare are învățăturile lui de tras de acolo.
  3. Dacă un lucru nu se întâmplă așa cum vreau eu înseamnă ori că e o lecție acolo ori că un lucru mai bun mă așteaptă după colț.
  4. Dacă am de scos energii negative să mă duc să le scot, de asta am sac de box si voi avea si bicicleta, nu să le revărs asupra celorlalti.
  5. Felul cum vorbești despre o problemă poate să o mărească sau poate să o micșoreze. Alege înțelept.
  6. Îți dorești să fii fericit. Câteodată e necesar să renunți.
  7. Privește-te din afară, ieși din propria buclă, s-ar putea să te surprinzi.
  8. Nu lua reactiile celorlalti personal, au si ei provocarile lor, zilele lor bune sau dificile.
  9. Nu are nimeni cum să înțeleagă prin ce trec eu, așa cum nu am eu cum să înțeleg prin ce trec ceilalți.

Mă gândesc încă la felul cum aș putea să reformulez ultimile două ca să nu folosesc cuvântul „nu” în propoziție. După cum am aflat sâmbătă, acesta e un cuvant magic  ce dispare pentru că inconștientul nu-l prelucrează.

Aștept sugestii de la voi din punctul ăsta de vedere.

Let me tell you a story about an egg

egg-583163_640

You know that the egg is the source of life. An egg can be something to eat, or can be something to make new life from.

I say it looks very much like what i’m feeling. Ever since we moved to our dear house, about 4 years now, we tried to bring life from everything around us. We built a shop, we have 8 cats, we have a beautiful garden, my husband built an outside oven and we had plans to make a watchtower near it.

And we live in a yard with another neighbor. He is very old and we tried to help him building for him some stuff without asking for money, we paid for  everything. But wasn’t enough, here with him comes very often a woman with 2 kids and an alcoholic husband. They are bad people.

So we tried our best that at least the kids would learn to be respectful, to be kind. It’s like trying to bring life from an wooden egg.

And I continuously try to remind myself that it’s not their fault, the children’s, I mean.

Well, the story is at the middle. I’m not yet sure about the ending but I have a rough idea.

We left for vacation for a week and we returned on Saturday. We were happy, relaxed, couldn’t wait to hug our cats. We parked the car, went in the garden, checked everything outside the house and the came in. My husband saw that a door was closed and we left it open. Then opened it and we started to shake because our TV wasn’t on the wall anymore. Then we saw everything thrown around, the drawers were out. We looked around without touching anything and called the police.

We think it was only a guy that received a suggestion about us leaving from this woman. We found the TV prepared to be taken Saturday night, but we were lucky that we came a day before our vacation ended. He took the violin from my father, the one thing I kept after he died , all the gold in the house, the karaoke set, a Canon D40.

So now I am wondering what is the point of growing things and trying to help.

Some people don’t deserve it. Some people need to be crushed. The funny thing is that I remained speechless for 2 days. The shock was almost like when my father died, and I’m so disappointed.

Some eggs are not meant for life, some are just rotten inside.

I will get over this too, but I don’t think I will help them anymore, or forgive stuff they do. If I will catch them doing something wrong I will call the police with no hesitation.

So this is the story of an egg. An rotten egg. Or 4, for that matter.

 

A day of decisions

sport-1014015_640

I decided today that i will write texts here in english too. Not all romanian, not all english, just to exercise it. This is the effect of going to Constanta’s Toastmasters meeting last week.

Then I realized that my english skills need refreshing. The very least here, writing, meaby I’ll find myself a group to speak it too so all that intensive learning in  school won’t go to waste.

see you soon, read you soon

Cum un cuvânt frumos îți poate schimba ziua

images4UDNKMPK

 

Puterea cuvintelor..

De multe ori vorbim despre asta. Sunt studii făcute despre ele, despre energia pe care acestea o poartă cu ele sau o au asupra noastră.

Cred că orice om are perioade când e nervos, supărat, stresat etc. Bine că sunt unii parcă permanent așa, dar textul ăsta nu este despre ei, ci despre cei care fie trec prin ceva, sau poate doar s-au trezit aiurea.

Azi dimineață eram într-o astfel de stare ajunsă într-un punct culminant. Cred că s-au adunat câțiva drăcușori de ceva vreme și nu am reușit să îi dau afară. Mă gândeam că am nevoie de o sesiune la sacul de box, că nu am avut cum să fac asta cât am avut cârje. Aveam deja planul făcut pentru după masă: aveam de gând să îmi pregătesc mp3-ul cu Nightwish și să descarc tot lovind cu toți nervii în “toți care m-au enervat în perioada asta”. Cu ghilimele pentru că sacul înlocuiește mulți și multe. Am ajuns la dializă, mi-am luat cafeluța, m-am așezat pe scaun lângă măsuța din hol și am început să citesc știrile. După ce au început să apară restul pacienților și am terminat cafeaua, am mers la persoana responsabilă cu mâncarea să comand meniu extra pentru că e foarte bună.

Atunci s-a întâmplat, ea, Roxana, mi-a spus că arăt foarte bine azi. Eu care mă simțeam ca muma pădurii, plină de nervi și drăcușori, primisem un compliment la care nu mă așteptam și care a fost ca o infuzie de energie pozitivă. Parcă mi-a luminat ziua, eram într-o gaură neagră în care acum se întrevăd niște raze de soare.

Probabil că tot voi avea sesiunea cu sacul de box, unele sentimente au nevoie să iasă, dar nu va mai avea aceeași intensitate.

Vedeți voi.. cuvintele sunt foarte importante, cuvintele spuse sincer, cuvintele spuse cu drag, complimentele cât de mici.

Mulțumesc Roxana.

Dedicat oamenilor sensibili

Fluture11

 

Dragii mei oameni sensibili, vă dedic acest text cu toată inima!

Multă vreme am considerat sensibilitatea mea și capacitatea de a înțelege ce simt oamenii ca un fel de povară.

Multă vreme am visat la înțelegere. Am crezut că, mică fiind, părinții vor înțelege ce simt fără să le spun. Că vor vedea în ochii mei fericirea sau supărarea fără a fi nevoie să le explic ce mă doare, de ce mă doare, cine m-a supărat sau cât de mult sufăr. Am crezut asta mult timp.

Îmi amintesc din copilărie un anume moment când eram foarte supărată și plângeam. A stat mama lângă mine o perioadă și a continuat să mă întrebe ce am pățit. Efectiv nu vroiam să vorbesc. Stăteam cu genunchii la piept și refuzam să vorbesc. În acest stadiu de interiorizare ajunsesem. Îmi era frică să le spun ce simt pentru că eram convinsă că vor râde de sentimentele mele sau vor spune că nu am de ce să simt așa și că nu TREBUIE să simt așa. Și atunci refuzam să le spun ce, cum, unde, când sau de ce pentru că nu mă simțeam înțeleasă și acceptată pentru ceea ce eram.

Mama, te iubesc foarte mult, acum vorbim vrute și nevrute, și te rog să nu te superi când citești aceste rânduri. E menit să ajute alți oameni ca mine.

După cum spuneam, am crescut interiorizată până la vârsta de 17 ani, când, fiind nevoită să le spun medicilor ce mă doare, am început să învăț să vorbesc despre ce se întâmplă cu mine. Cu pași mici se poate învăța și schimba ceva.

Acum am ajuns în stadiul în care vă scriu aceste lucruri fiind sigură că vor ajuta pe cineva și fiind conștientă că mă expun criticii a tot felul de persoane. Acum prezint discursuri în fața oamenilor necunoscuți. Acum pot vorbi despre sentimentele mele fără a-mi da lacrimile.

Sensibilitatea, dragii mei, reprezintă forța care poate muta munții. Și nu vorbesc despre a-i muta puțin câte puțin, de una singură. Aici mă refer la puterea de a influența oamenii din jurul nostru să ne ajute să mutam acel munte.

Tot ce este nevoie pentru asta este să o educați. Needucată poate duce pe cărări nebănuite.

M-am simțit dintotdeauna diferită, de parcă înțelegeam altfel lucrurile și oamenii din jurul meu. Și întotdeauna m-am întrebat de ce. Întotdeauna am avut nevoie să înțeleg dedesubturile lucrurilor, am avut nevoie și am nevoie să știu ce determină oamenii să meargă înainte, ce face ceasurile să ticăie.

Educația sensibilității, dragilor, se face înțelegând oamenii din jurul nostru, învățând și punând în practică inteligența emoțională. Pentru asta vă sugerez colecția cărți cheie a editurii Curtea Veche. Înainte de a înțelege lumea din jurul nostru e nevoie să ne înțelegem pe noi, să conștientizăm ce facem și de ce acționăm cum acționăm în anumite momente, de ce simțim ceea ce simțim și de unde, ce determină anumite comportamente dobândite din educație, de la părinți, tertipuri. Toate, dar absolut toate sentimentele au o rădăcină. Câteodată pornesc dintr-un loc bun, dar câteodată pornesc din frustrări și sentimente refulate. Acestea din urmă, neapărat,  e nevoie să le scoatem la lumină și să le înțelegem pentru că altfel ne vor guverna viața.

În concluzie, dragii mei oameni sensibili, vreau să știți că acest dar pentru că este un cadou grozav cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, este ca fântâna cu apa în deșert. Lumea asta neghioabă și superficială are nevoie de oameni sensibili care să-i facă să simtă iubirea și să aprecieze frumosul.

Încă ceva: oamenii sensibili nu sunt neapărat fragili. Oamenii sensibili sunt în formare. Oamenii sensibili, corect îndrumați, pot deveni cei mai puternici oameni, ca și caracter, pentru că tăria lor vine din străfundul sufletului și a dorințelor și a frustrărilor. Tăria lor vin din acel miez al sufletului pe care cei mai mulți îl țin ascuns de frică să nu fie răniți. Ei bine, oamenii sensibili care ajung în punctul de a-și arăta acea parte interioară a sufletului lor  tuturor fără să le pese de consecințe, o fac pentru că oricâte răni ar mai căpăta le pot face față.

Când oamenii sensibili cred cu tărie în ceva, feriți-vă oameni buni, pentru că ei vor reuși! Tot ce au nevoie este încurajare pentru a merge înainte.

imagine luată de aici

Suntem experți la găsit scuze

cLgK4Jl

 

Ce scuză mai bună ca o boală am putea avea pentru a nu face ceva sau pentru a face ceva care din punctul de vedere al normalității ”nu se cuvine” ?

Înainte de dializă, noi, ca pacienți, avem răgaz aproximativ 30 minute să ne schimbăm, să bem o cafea, să socializăm.

Da, să știți că bem cafea, și mâncăm aproape orice. De preferat ar fi să fie gătite în casă, așa cum e mai sănătos, adică e recomandat să evităm semipreparatele, conservele și oricare alte preparate care conțin conservanți. E un regim de viață sănătos. Dacă toți ar mânca așa cred că nu ar mai exista atât de mulți bolnavi.

Revenind la ideea de la care am pornit. Dimineața avem timp să schimbăm câteva cuvinte. Astăzi, unul dintre colegi s-a referit la ședința de dializă cu apelativul ”la lucru”. Atunci am întrebat colegii :”Cum adică la lucru?”

Adevărul e că așteptam ocazia când cineva să deschidă subiectul pentru a le spune și ce cred eu despre dializă în speranța că poate mai micșorăm din suferința autoindusă. Vorba cântecului :”when you worry you make it double” (când te îngijorezi suferința se dublează). Și le-am spus că la dializă dintre toți doar noi nu lucrăm. Noi ne întindem pe pat și suntem serviți cu ce dorim și ce se poate. Dacă ne este frig o doamna sau domnișoară drăguță ne acoperă cu o pătură, în timpul dializei primim un felul doi foarte bun, cel puțin aici în Rădăuți iar pentru asta mulțumesc localului Țărăncuța, dacă vrem cafea cineva ne aduce, dacă nu ne simțim bine după ședința de dializă cineva ne duce cu căruțul la mașină. În toate cazurile noi suntem cei serviți și ajutați. Nu e nevoie ca dializa să atârne mai greu decât e cazul pe umerii noștri.

Să zicem că obosim mai ușor și nu putem ridica greutăți. Sunt oameni sănătoși care obosesc ușor și nu pot ridica greutăți. Noi avem scuză: dializa.

Frumusețea constă în faptul că dacă nu putem face ceva sau nu vrem să facem ceva nu e nevoie să dăm explicații nimănui. Nu fac x lucru pentru că sunt eu mai cu moț și uite că nu vreau să fac acel lucru.

Ironia e că aș avea așa de multe scuze în momentul de față să stau doar în pat și să fiu servită dar asta nu m-ar ajuta la nimic. Piciorul meu nu se vindecă stând.

Riscul atunci când avem scuze bune, mai ales când arată ca un ”mare fioros”, este să abuzăm de el și să lăsăm frica să-și construiască un cuib pufos în sufletul nostru. Atunci, piatră cu piatră, scuză cu scuză, construim în jur o cameră în care ne închidem și din care ne va fi foarte greu să ieșim. Știu asta pentru că într-o vreme aveam așa o cămăruță. Aveam senzația că era foarte călduț și bine acolo, însă frica și nesiguranța erau cele care guvernau, iar oamenii din jurul meu sufereau foarte mult.

Dializa nu este ”la lucru”, nu e serviciu, nu e greutate, e doar un tratament. Chiar mai mult, aș spune că dializa e o ieșire la cafea cu oameni cu care am ceva în comun. Apoi stam relaxați în pat timp de 4-5 ore în timp ce alții lucrează ca să ne fie nouă bine.

E spa plătit de stat.

imagine luată de aici