Invataturi fara povara – ziua 7

#ziua7

După 18 ani de boala, căutări, terapie, înțelegere a mea și a lumii, am ajuns la concluzia că pentru mine boala a fost o binecuvântare.

Voi scrie în următoarele 10 zile despre invataturile pe care le-am dobândit și poverile care s-au transformat în lucruri pozitive.

Astăzi vorbim despre echilibru 🙂

O parte importanta a echilibrului este a vorbi ce ai nevoie când ai nevoie.

Multa vreme, daca mă deranja ceva, daca mă simțeam jignita, daca râdea cineva de mine, daca nu eram tratata cu respect – modul în care abordam aceste lucruri era să tac, inchit, și rămâneam foarte frustrată și enervata.

Azi așa, mâine așa, am adunat de-a lungul timpului foarte multa furie.
De cate ori mă enerva cineva explodam ca o oala sub presiune.

Ai in viața ta vreun/vreo prietena care se enervează foarte ușor?

Gândește-te că e posibil că și el/ea sa nu știe cum să spună când ceva îl/o deranjează.

În timp, datorita bolii, am învățat să spun exact in acel moment, când se intampla. Daca nu spui cuiva când te deranjează atunci el/ea nu va ști că greșește sau jigneste. Din această cauză nici nu te poti aștepta ca ceva sa se schimbe!

Vorbirea asertivă este o abilitate care se învață. Cluburile Toastmasters sunt medii perfecte pentru acest lucru.

După ce boala m-a învățat să vorbesc, cluburile m-au ajutat sa finisez vorbirea astfel ca mesajele mele sa ajungă la oameni fără sa jignească.

Asta este parte din ce îmi ajuta la echilibrul emoțional de care orice femeie are atât de mare nevoie!

Alte lucruri care-mi ajuta echilibrul emoțional sunt uleiurile esențiale #endoflex #ylangylang #release #sage #geranium #stressaway și altele.

Când vrei să știi mai multe despre ele scrie-mi și îți dau toate informațiile de care ai nevoie.

#10zilefarapovara #10zilecuinvataturi

Mâine va dau 3 exerciții care va pot ajuta sa va echilibrați emoțional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.