Omul își va dori întotdeauna puțină fericire și va fugi de singurătate

Citat-Abraham-Lincoln-638x338

 

 

Alergăm după fericire, ne dorim ce vedem că au alții, ne dorim ce vedem în vitrine, așteptăm momentele de mâine, ne însușim sentimentele altora.

Suntem într-un vârtej permanent de altceva. Așa se numește. Întotdeauna vrem altceva. Când îl dobândim ne bucurăm 5-10 minute, o oră, poate o zi, și apoi o luăm de la capăt căutând în continuu altceva.

Găsim și scuze: că lumea e în continuă mișcare; că știința evoluează mereu; că e bine să fii la curent cu noutățile.

Dar vă spun un secret: noi, oamenii și spiritul uman nu ne schimbăm și nu se schimbă.

Omul își va dori întotdeauna puțină fericire și va fugi de singurătate. Astea sunt cele două sentimente care ne marchează cel mai profund existența.

Că ne cumpărăm ceva ce nu ne trebuie o facem pentru că ne simțim bine deci căutăm puțină fericire. Sau poate rămânem într-o relație deși nu mai iubim persoana respectivă pentru că ne este frică de singurătate. Poate ne place să facem cadouri, poate că asta ne bucură pe noi, să vedem oamenii fericiți. Sau poate că permanent ne place să avem oameni în jur pentru că nu ne place singurătatea.

Fericirea este lângă noi, fericirea este în orice. Mi-am propus la un moment dat să iau totul din jurul meu și să îi dau o nota de fericire. De exemplu acum am în jurul meu următoarele : baterii pentru încărcare telefon, coroniță, foarfeca, bomboane, caiețel pentru notițe, pixuri, bețigașe, mouse, laptop, niște hârtiuțe de aruncat, un plici pentru insecte, un picior în ghips (eu și piciorul meu suntem buni prieteni dar fiecare avem personalități diferite) și rucsac. Știu, am multe în jurul meu, dar să le luăm pe rând. Bateriile pentru încărcare telefon sunt foarte folositoare la drum lung și sunt foarte fericită să le am. Coronița de pus pe cap… cărei fete nu-i plac coronițele? Foarfeca trebuie dusă la loc, o să fie nevoie să fac mișcare pentru asta ceea ce este un lucru bun și indicat în situația în care mă aflu. Booooombooooaaaneeeeeee 🙂 ce ar putea să aibă ele negativ? 🙂 Caiețelul pentru notițe mă ajută foarte mult pentru că îmi place să scriu cu pixurile pe foaie, să simt cum cuvintele mele prind viață, plus că e un exercițiu foarte bun pentru creier. Bețigașele, ce aș face eu fără ele când mă mănâncă piciorul acolo unde nu pot ajunge cu degețelele?? Mouse-ul și laptopul mă ajută acum să scriu aici tot ce-mi trece prin cap.  Hârtiuțele mă vor determina, ca și foarfeca, să fac puțină mișcare. Pliciul pentru insecte mă ajută în fiecare seara în ultima vreme, pentru că e vară și avem insecte. Piciorul în ghips va beneficia de un text doar pentru el cu toate beneficiile pe care mi le aduce faptul că el există. Unele din aceste beneficii sunt: descopăr noi poziții în care pot sta, mă pot roti și apleca și îmi stimulează creativitatea fantastic de mult. Rucsacul e foarte util pentru că purtându-l în spate nu-mi schimbă centrul de greutate care e și așa destul de provocator de menținut.

Cu asta am încheiat, bun exercițiu de imaginație și de uns mașinăria care antrenează punctele de vedere. Vedeți voi, fericirea nu e la vecinul, nu e la magazin, nu e nici măcar lângă noi. Fericirea este în noi. Fericirea se naște din felul cum privim ceea ce este în jurul nostru. Tot ce e nevoie să facem este să ne relaxăm și să vedem părțile bune din orice.

Despre singurătate vă voi spune o poveste. De ceva vreme eu fac dializă. Mă simt foarte bine. Dar înainte de asta am avut un transplant care a mers 10 ani. În  ultimii doi ani am stat mai mult în spital decât mi-aș fi dorit. Când un organ nu mai vrea să funcționeze începe să dea semne, să te tragă de mâini, de urechi, că nu mai poate și că nu mai face față. Cam cu 4 luni înainte rinichiul meu mă atenționa cât putea el de bine ca să mă facă atentă dar eu nu mi-am dat seama. Aveam senzația că joc baba oarba și că nu reușesc să prind pe nimeni iar toată lumea se învârtea în jurul meu și mă amețea. În astfel de momente te cuprinde încet o panică inițial mică ce crește treptat și înainte să-ți dai seama te afunzi ca-n nisipuri mișcătoare.

Am evitat așa de mult să merg la spital încât am ajuns în stare critică acolo. Toți s-au speriat grozav, unii mi-au spus de bine, unii m-au judecat puțin pentru că mă știau mai inteligentă de atât, alții au așteptat să-mi facă morală după ce am fost mai bine. Cu toată inteligența din lume, panica și frica ce puseseră stăpânire pe mine m-au determinat să nu gândesc.

Singurul lucru bun care a ieșit de acolo, pe lângă faptul că acum sunt foarte bine, a fost ceva ce mi-a schimbat radical viața. Atunci, în momentele când începeam să fiu incoerentă, să vad puțin în ceață, să nu cooperez cu medicii, atunci am înțeles că nu suntem singuri. Am simțit că niciodată nu am fost singură și că Dumnezeu mi-a ghidat pașii mereu. Atunci am simțit cum mi se umple sufletul de iubire și dragoste pentru tot ce este în jurul meu. A fost clipa când totul a avut sens, și de atunci mai departe toate au avut sens în viața mea. Acum știu că toate sunt așa cum e nevoie ca ele să fie, toate sunt pentru a ne învăța o lecție de care avem trebuință în viitor.

Piciorul meu s-a rupt pentru că probabil aveam nevoie de ceva timp eu cu mine, și cred că am destul 3 luni 🙂

În încheiere vă rog să rețineți doua lucruri:

Fericirea este în mine, este în voi, este în fiecare dintre noi, totul depinde de felul cum privim lumea și sunt atâtea puncte de vedere că am putea jongla cu ele.

Singurătatea este doar o iluzie, cu puțină încredere se pot muta munți chiar și luându-i furnicește : firmitură cu firmitură.

Am trecut prin multe și am învățat multe dar abia acum am prin curaj să le povestesc tuturor. Așadar veti mai citi curând și alte texte.

Imagine luată de aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.