Socializarea este o nevoie, de baza, umana

#mystory #povesteamea

Astăzi va scriu povestea mea și în engleză. 🙂

🦜🦜🦜În copilărie eram tare vorbăreata :). La un moment dat însă, sinceritatea mea a fost ironizata și mi-am promis, in mintea mea de copil, că nu mai vorbesc cu oameni care nu asculta (e diferit de a auzi)

😥Așa am ajuns sa fiu foarte interiorizata.

La vârsta de 17 ani vorbeam cu foarte putini oameni și vorbeam foarte puțin în general. Toate cuvintele erau în interior. 🤯🤯🤯

Atunci m-am și îmbolnăvit.
Când ajungeam in spital doctorii mă întrebau de fiecare data ce simptome am, ce simt, ce mă doare. Așa am inceput sa vorbesc, și am cunoscut oameni care chiar băgau in seama ce spuneam eu, fara sa mă ironizeze. 👂👂👂

🌱🌱🌱A fost un parcurs lung, de reinvatare sa am curaj sa vorbesc, să învăț să vorbesc, să învăț să mă fac ascultată și chiar sa nu mă supăr daca nu sunt și să îmi folosesc energia și cunoștințele cu oameni care au nevoie de ele.

🌱Astfel, după ce m-am înscris în Toastmasters și am inceput sa folosesc uleiurile esențiale, am învățat și mai mult, prin practica, cum sa am încredere în oameni și să le vorbesc doar când sunt interesați să afle informații prețioase.

⚖️Pentru că mi-am reechilibrat starea de sănătate dezvoltandu-ma eu ca persoana și folosind aceste minunate uleiuri, am creat canale de comunicare cu oameni care ar putea trece prin situații asemănătoare.

Si, cu oamenii care își doresc, lucrez pentru că ei sa se reechilibreze de asemenea. 🙂 ⚖️⚖️

Daca te regasesti intr-o situatie similara si vrei sa afli mai multe informatii ma poti contacta in privat, pe adresa de email gina[@]zambesteculupus.com , pe pagina de facebook https://www.facebook.com/zambesteculupus sau in comentarii dedesubt ⬇️⬇️⬇️

Now the english version 🙂

🦜🦜🦜In my childhood i was talking very much 🙂 But, at some time, the honest little girl was derided and I promissed myself, in my childlike mind, that i won’t speak with people that don’t listen (this is different than hearing)

😥 this is how i got very internalized.

At age 17 i was speaking with a very small number of people, and very little bit. All my words were in my mind. 🤯🤯🤯

Then i also got sick.
When i used to go to the hospital the doctors were allways asking me what i feel, what happened, where does it hurt.
This is how i learned to speak again. There i met people that were really interested what i had to say without laughing at me. 👂👂👂

🌱🌱🌱It was a long road to learn again to have courage to speak , to learn how to speak, to learn how to make myself heard and really not to get upset if i’m not .

Now I use my energy and knowledge for people that need them.

🌱This way after I enrolled in Toastmasters and started using essential oils, I learned even more, through practice, how to trust people and talk only when they are interested to find out precious information.

⚖️⚖️Because now I have my health balanced again, developing me, as a person, and using these amazing essential oils, I created ways of communication with people that could go through something similar. And this is how i work with people with similar challenges so they can have a better life.⚖️

If you find yourself in a similar situation you can contact me in private and we’ll talk.

If you want us to speak you can find me at gina[@]zambesteculupus.com

or https://www.facebook.com/zambesteculupus/ or here in comments below ⬇️⬇️⬇️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.